Degeaba încerca-vei să tot negi,
Ai disipat deja poeme-ntregi,
Proptit neclar în nefirescul nu.
Prin versul meu este un dor endemic
Ce bate fără sens la poarta ta
Probabil știe că-l vei alunga
Și vei întoarce cheia academic.
Mă mai privești așa din când în când
C-un soi de ură parcă ancestrală
Și m-ai catalogat cumva ca boală,
Un fel de margine din semigând.
Aprinzi câteodată o scânteie,
În versul meu sclipește o lumină,
M-ai declarat ostentativ de vină
Și ai uitat că sunt doar o femeie.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu