Iar ceasurile s-au lăsat corupte,
Alunecă pe stâncile abrupte,
Nemaicontând spre care anotimp.
Și după cum îmi spui nu mai e loc,
Ți-e viața risipită în fragmente,
Anscunzi inofensiv sub pansamente
Arsuri care provin dintr-un alt foc.
Și după cum îmi spui nu vrei văpăi,
Stai rezemat în liniști de cărbune,
Secundele mai ticăie nebune,
Deși e doar pustiu în ochii tăi.
Și după cum îmi scrii ar fi mai bine
Să nu mai spun ce aș avea de spus,
Doar că nu se mai poate și în plus
Mi-e aproape „imposibil fără tine”.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu