Într-un târziu am înțeles
Că nu eram decât un stres,
Castană-amară și fierbinte.
Pe timp se așterneau plecări
Ce îngânau aceeași strofă,
Dintr-o uitare limitrofă
Și coboram nepuse scări.
Prin timp nu-nțelegeam ce spui,
Părea un fel de aiureală,
Într-o secundă de cerneală,
Din călimara nimănui.
Iar roțile descrise ieri,
Se învârteau a resemnare,
Prin certitudinea ce doare.
Era un timp spre nicăieri.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu