Din bunătatea lumilor eterne
Ce pe pământ numai iubire cerne
Și nu există nici un gram de ură.
În flori e drumul nostru spre iertare,
De multe ori le credem o răsplată
Sau poate-un vis venit din niciodată
Și un surâs amestecat cu soare.
Când ne trezim prea singuri, uneori
Și peste vieți trec lacrimi efemere
Se-arată dinspre ele o mângâiere
Iar noi ne transformăm treptat în flori.
Azi rătăcesc prin multele culori
Ce-nmiresmate cântă în grădină
Și mă închin cu ele spre lumină
Iar veșnicia licăre în flori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu