Cu miros de trecut ce persistă,
Mă plimb agăţată de iarba din seri
Şi încă mai cred că iubirea există.
Da, ele sunt simple şi biete livezi
Se apleacă uşor şi le sperie vântul,
Aş vrea să le simţi, aş vrea să le vezi,
Să le mângâi atent cu cuvântul.
Un foşnet de frunze de un verde sălbatic
Se revarsă în mine, fără nici o speranţă,
Mă arde, mă doare şi parcă-i jăratic
Cules de tristeţi dintr-o veche romanţă.
În livada aceasta cu frunze nătânge
Aş vrea să-ţi arăt nemurirea,
Aici totu-i trist, aici totul plânge
Dar visez să trezim din neşansă iubirea.
din volumul Moneda spre vise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu