Mi-am petrecut cândva copilăria,
Acolo, telefoanele nu au semnal
Şi cerul prinde-n braţe strâns câmpia.
La nord curgea şoptit un râu molatic
Atins de sălcii în răsărit de soare
Şi mai la nord, un crâng aşa sălbatic
Cu lupi, cu cerbi şi blânde căprioare.
Erau doar două uliţe pustii în sat,
Le străbăteam de zece ori pe zi,
Pe ele, doi cocoşi şi azi se bat,
Iar noi nu mai suntem de mult copii.
Ne hârjoneam râzând printre castani
Dar timpul veselia a apucat să fure,
De-atuncea au trecut atâţia ani,
Nu mai există astăzi nici pădure.
În satu-acela neînsemnat din hartă,
Nimic nu mi se pare mai real,
Decât măicuţa aşteptându-mă la poartă
În satu-acela, satul din Ardeal.
din volumul Moneda spre vise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu