E-aproape miezul nopţii, e poate prea târziu,
Un nefiresc ambiguu porneşte să se-ntindă
Şi doar o izgonire am început să fiu.
E-atât de straniu acuma, să scriu doar o poveste
Despre iubiri amare, trecute şi pustii,
O îndoială fadă, ce poate nici nu este,
Tu doar o amăgire, te străduieşti să fii.
Într-o cadenţă simplă, azi toate se repetă,
Trecutul mă sufocă, ameţitor şi greu,
Parcă răstălmăcirea renaşte pe planetă,
Speranţa mai există, dar poate nu sunt eu.
Rămâne-o umbră ştearsă, ca o nesiguranţă
Şi se răstoarnă sensul şi cred că nici nu-l ştim,
Ne apărăm neşansa, în ultimă instanţă,
Că numai o neşansă am plănuit să fim.
Din volumul Moneda spre vise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu