Chiar și timpul rămas într-o rână
Și am vrut oarecum să dezleg
O speranță de doruri nebună.
Într-o vară, poate-atât am citit
Despre visul gonind pe maidane,
Flori de piatră din senin l-au rănit
Și-au rămas cicatrici inumane.
La final am crezut c-am să pot
Să rescriu cu destinul un act,
Numai flori de nisip peste tot,
Dacă vrei e cu viața un pact.
Și vezi tu, deși foarte târziu,
E-un ceva care încă te-așteaptă,
Flori de piatră apărute-n pustiu
Spre iubirea ca ultimă treaptă.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu