Lunecând spre o ultimă oră,
O săgeată de dor incoloră,
Așteptând într-un colț de tablou.
Vocea ta e mai mult o derută
Ce mă-ndeamnă să stau și să plec,
Semnătură în alb pe un cec,
Însă știm că nu mai ajută.
Ochii tăi, un palat de cleștar,
Nu se cade să-ncerc să ajung
Și un gând se năruie ciung,
Undeva, cu aripi de Icar.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu