Soft

O masă, o față ciudată
Se șterg amintiri c-un burete,
Rămân nesfârșite secrete
Și lumi se scufundă deodată.

Sunt ochi ațintiți spre hârtii,
Urcări ce nu au nicio scară,
Speranțe cu-o formă bizară
Pășesc peste locuri pustii.

Un nor de tăcere se pune,
Cuvinte rămân fără brațe,
Stupid nu mai pot să se-agațe
De vise ce-aleargă nebune.

Mai sunt variante puține,
Oricum mi se pare un moft,
Plecarea e singurul soft,
Peceți așezându-se-n fine.

Angelica Ioanovici