În care-ai să m-așezi în biblioteci
Și-ai să mă crezi din nou o călătoare,
Pe rafturi de speranță foarte reci.
Știu că va fi o oră la-ntâmplare,
Desprinsă dintr-un calendar pustiu,
Va semăna desigur a plecare,
Deși probabil, eu n-am să mai fiu.
Nu pot să definesc acum un timp,
Prin file arse de furtuni solare
Și nici nu știu în care anotimp,
Voi reveni din trepte de uitare.
Va fi un viitor ca un trecut,
Mă vei descoperi într-un târziu,
Prin versul care poate a tăcut
Și doar că te-am iubit, atât mai știu.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu