Nimic

Și timpul plutește absurd,
În noi se scufundă o barcă
Și lacrimi pe punți se descarcă,
Iar visul se clatină surd.

Tăceri amorțite și lungi
Își fac din secunde o punte,
Se surpă-deodată un munte
Și tu nu mai poți să ajungi.

Din carte nimic n-a rămas,
M-ai șters de curând din prefață,
Perdelele groase de ceață
Se-ascund după-o limbă de ceas.

Am vrut să trăim o poveste,
Să pară un susur de apă,
Dar filele albe din mapă
Ne spun că n-a fost și nu este.

Angelica Ioanovici