Încât mă doare însăși așteptarea,
Dar și speranța într-o bună zi
Și-a anunțat halucinant plecarea.
Atât de mult mi-am tot imaginat
Că undeva din fumul de țigară
Vei apărea pe-un cal adevărat
Și vom zbura aiurea într-o seară.
Între răscrucile eterne și pustii
Îngrămădite într-un vis de piatră,
Rămîn nedumeriri spre a jeli
Tăceri fără sfârșit ce nu se iartă.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu