S-a-ngrămădit în viața noastră,
Aceleași gesturi se tot fac,
Aceeași neclintire albastră.
Înstrăinarea dintre noi
Arată ca o nebunie
Ce arde tristă între ploi
În toamna rece și pustie.
Rutina ultimilor ani
Mi s-a părut o veșnicie
Pe aleea plânsă de castani
Redenumiți fără să știe.
Înstrăinare în exces
Sau poate așa îmi pare mie,
În care visele se țes,
Fără să fiu, fără să fie.
Aripa singurului zbor
S-a frânt încet, într-un târziu,
Punând pecețile de dor
Peste o poveste ce n-o știu.
Rutina ultimelor luni
Mi s-a părut o agonie,
Poema-stea a doi nebuni
Fără să vrem, fără să știe.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu