Deși părea extrem de important,
L-am declarat cumva neoperant
Într-un tablou spre roșu cardinal.
Copacii desfrunziți dintr-un fragment
Se clătinau în visele de piatră
Căutând halucinant aceeași treaptă
Prin cauze iluzorii din prezent.
Nu mai era nimic opțional
La marginea condeiului de frig,
Părea chiar imposibil să mai strig,
Mă războiam c-un val esențial.
S-a risipit târziu pădurea arsă
În echilibrul care nici n-a fost
Și a rămas un simplu adăpost
Pe-o pagină, ireversibil ștearsă.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu