Zâmbea dintr-un tablou absurd
La ceasul de perete, surd
Ce nu știa ora exactă.
Doar șuiera niște vocale
Împodobite cu efecte,
Pe minutarele defecte,
Sub faldurile clipei pale.
Treceau un fel de pasageri
Ajunși acolo de oriunde,
Dar care nu puteau răspunde
Chestionarelor de ieri.
Tot bâjbâia desferecată,
Nu mai avea unde veni,
Era doar o banală zi
C-o haină veche și uzată.
Se poticneau păreri neclare
În drumurile spre nimic
Încovoiate de-un declic,
Pășind ca semne de-ntrebare.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu