Când în definitiv plutim în vid
Iar ușile de gheață se închid,
Uităm încet și ultima răscruce.
Cuvintele se sperie și fug,
Încremenim aproape de proiecte
Cu preambuluri oarecum abjecte
Și resimțim povestea ca pe-un jug.
Se spun monosilabe alambicate,
Nimic nu mai rămâne cum fusese,
Deși se recunosc aceleași spese,
Plătim sordid, în sensuri vinovate.
Angelica Ioanovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu